Cel mai greu, mereu, e să alegi un titlu… unul bun. …şi cu ce să începi. Sau poţi, pur şi simplu, să începi cu ceva simplu, de genul: „Cel mai greu, mereu, e să alegi un titlu… unul bun. …şi cu ce să începi. Sau poţi … etc.” …şi totul vine de la sine şi nesilit de nimeni.

Numai-ce, vreo două-trei ore în urmă, am dat ochii cu o rază de soare. O fată cu părul de foc şi ochii de gheaţă. O fată ce te încremeneşte cu privirea şi-ţi aprinde sufletul cu zâmbetu-i. Anume această întâlnire, absolut aleatorie, m-a inspirat să mai scriu ceva pe blog. Anume din cauza că această întâlnire mi-a amintit de ultimul meu post de pe blog, care este dedicat ei, liricei şi duioasei Irina Bruma.

(iaka… ni-o venit şî titlu’…)

După ce am mai citit un post de-al lui Viorel Mardare, m-am gândit: „Da’ de ce oare n-aş scrie eu ceva pe blog? De ce să scriu chiar tot ce-mi trece prin cap pe „peretele” meu de pe facebook dar nu aici? Deam’ dacă Eugen Furculiţă, de fiecare dată când mă vede, cu alţi prieteni de-ai mei la bere, zice: „O! Iaca şi bloggerii!” …ap’ hai să scriu, să nu fie remarcele lui în zadar.” Şi, dacă să fiu sincer, deşi am fost primul care a solicitat apartenenţa la curcubeul lui Posmotrel, aşa şi nu am nimerit acolo. Pe semne că lui Posmotrel nu i-a plăcut faptul că nu scriu nici o p*lă pe blog.

După aşa o introducere, s-ar cuveni să urmeze un text de, cel puţin, două ori mai mare, dar n-o să fie…

Ap şi chi*da curşii (vorba cumnatului lui Denis)?! Iaca am revenit! Nu ştiu când va fi următorul post şi despre ce, dar va fi numaidecât în cel mai scurt timp posibil sau imposibil! Promit! Ţîneţî-vă!!!

Muzică, film, cultură, turism, artă culinară şi altele… despre asta voi scrie majoritar, aşa că hotărâţi de acum dacă merită să puneţi în RSS-reader feed-ul blogului meu sau nu.

Dacă există § Nică cultură., la mine va fi Nici o pulă politică!

apu iaka…

Anunțuri