iaka

20 Aprilie, 2012

azi am zărit
mai multe iubite
una mi s-a nălucit

Am amânat vizionare acestui film de aproape un an, ştiam ce mă aşteaptă. Privesc aşa gen de filme doar când sunt singur, deoarece devin foarte emotiv. Recomand tuturor care nu obişnuiesc să-şi exteriorizeze emoţiile şi sentimentele, aşa ca mine. M-a stors ca pe o lămâie. Tonifiant, după beţia de astă noapte şi după retrăirile din acest an… Au fost multe, deşi n-am dat de înţeles asta nimănui, în afară de cele evidente, iar dacă cineva şi-a dat seama atunci mă bucur, deoarece mă cunoaşte şi mă înţelege. Acum mă simt mai bine, mult mai bine… I’m fine.

Vă urez un an nou fericit şi linişte în suflet!

PS: Un foarte bun prieten de-al meu, Nelu Botnaru, mi-a zis odată… „Dacă iubeşti pe cineva, trebuie să-i spui asta…” eu am să completez… „chiar eşti obligat, indiferent de ce răspuns vei avea şi de forma/intensitatea/cantitatea acestei iubiri, deoarece dacă n-ai să faci asta acum, mâine poate fi târziu… şi vor fi momente când vei regreta faptul că nu i-ai spus niciodată de sentimentele tale… dar viaţa trebuie trăită fără regrete.”

Post Response

13 Februarie, 2009

Bunul meu prieten Denis Graur recent a postat un articol / publicat un post numit Colaje din tinereţe. În acest post/articol sunt prezentate publicului larg sau îngust, altfel zis mai puţin larg, nişte colaje făcute de el în photoshop în tinereţe. Mi-am adus aminte şi eu de acele timpuri, când analizam fiecare lucrare a sa. Dar iată că un alt bun priten de-al meu, Dinu Castraveţ, printr-un comentariu la acest post, mi-a adus aminte că şi eu am făcut câteva colaje. Ce-i drept, nu sunt atât de iscusite ca cele a lui Denis, dar la baza lor stau anumite trăiri, emoţii, stări. Am găsit doar patru, posibil că şi unicile patru.

zzzop se sfadeshte cu apulina
Acest colaj a fost făcut în timp ce Denis se sfădea Paulina, iubirea lui de atunci. Iar eu mă enervam deoarece discuţia dura prea mult şi noi trebuia să plecăm nu mai ştiu unde, dar precis că la băut… :Dzzzop se sfadeshte cu apulina

albnegru
Am făcut acest colaj după ce am vizionat filmul artistic Dead Manalbnegru

Toamna psihotică
Făcut în timpul unei sesiuni de preparare a bucatelor cu specific naţional, la Vladislav Namaşco acasă (adică la gazdă). După ce s-a consumat mâncarea, s-a mai consumat şi altceva, rămâne doar să bănuiţi ce… :DToamna psihotică

eu îs mititel şî îni plaşi sî desen
copilul din mine… :))eu îs mititel şî îni plaşi sî desen

Iată că după ceva timp de eschivări am decis şi eu să scriu primul post. Nu ştiu exact de la ce ar trebui să încep, care ar trebui să fie conţinutul unui prim post, dar cred că n-o să greşesc dacă voi scrie ceva despre mine. Ca un fel de prezentare. O mini autobiografie.

Deci. Sunt născut în orăşelul Anenii Noi unde mi-am petrecut copilăria. Oraş în care am avut marea bucurie de a simţi ce înseamnă prima iubire (a fost prin clasa a 4-a a 5-a), prima ţigară, prima halbă de bere, primii prieteni, primele nebunii (nimic comun cu vre-o oarecare dereglare mintală), primele încălcări a legii (administrative doar :)), primele preferinţe în muzică, primul gust de libertate. Mi-am petrecut în acel oraş 14 ani (şi 3 luni) frumoşi de viaţă.

Anul Nou 1998 l-am întâlnit deja în Chişinău. Împreună cu familia şi alte neamuri apropiate sărbătorind totodată şi Casa Nouă. Deci iată că am deja 10 ani de când trăiesc în acest frumos oraş. Liceul l-am absolvit la Spiru Haret în 2002. Un liceu ce îmi displace extrem de mult, nu din cauza numelui, nu din cauza faptului că se află în spatele unei din cele mai corupte instituţii din Republica Moldova, nu din cauza unor minunaţi profesori de la care am avut marea fericire de a cunoaşte ceva ci din cauza faptului că erau doar unii şi din cauza conducerii corupte, anti-educative şi foarte dependente de acea instituţie în spatele căreia se află acest pseudo liceu de elită. Elita sa măsurându-se doar în numărul de maşini luxoase pe care le vezi dimineaţa, la amiază şi seara, din/în care ies şi intră răsfăţatele odrasle a multor ”personalităţi” din proasta conducere a Republicii Moldova.

Însă în ciuda acestui fapt, eu sunt foarte bucuros că am învăţat în acest liceu. Anume aici am cunoscut o parte din cei mai buni prieteni ai mei. Lucrez, colaborez, comunic cu ei chiar şi în prezent. Aici mi-au apărut primele idei creative, aici mi s-a creat într-o mare măsura personalitatea mea. Tot datorită acestui liceu am avut şi prima relaţie de dragoste. Urmată de aproape 5 „ani de chin şi osândă”, deşi a fost o experienţă frumoasă şi deloc în zadar.

În această perioadă de liceu am avut bucuria de a-mi petrece unele din cele mai plăcute veri ale vieţii mele. În fiecare din ele, majoritatea timpului l-am petrecut la buneii mei în regiunea Cernăuţi, satul Nesvoia, de unde este tatăl meu. Iar după acele 6-7 săptămâni de libertate şi hoinăreli prin acea zonă, vara se încheia cu beţii nenumărate cu prietenii mei, concerte şi iarăşi idei creative şi nebunatice care pe atunci încă nu ştiam precis cum să le aplic mai bine în practică. Unul din rezultatele acelor idei a fost proiectul anti-cultural Ruhlea, la care am participat împreună cu alţi prieteni de-ai mei.

După liceu a urmat universitatea. Universitatea Tehnică a Moldovei, facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, specialitatea Tehnologii Informaţionale, marea greşeală a vieţii mele :). Până acum nu sunt sigur de ce m-am dus anume la aşa ceva, dar nu regret nici până în ziua de azi că am studiat acolo, deşi nici măcar n-am absolvito. Am luat mult de la această universitate, de la profesorii de acolo, de la viaţa de student în blocul 3 al UTM de pe strada Studenţilor. Mi-am făcut buni prieteni şi acolo şi cât-decât s-a mai adăugat ceva viziuni asupra vieţii şi principii după care mă conduc până în prezent.

Înainte de a băga piciorul în UTM, m-am angajat eu la o ”companie” ce se ocupa de design interior. Am lucrat în calitate de proiectant în AutoCAD (ştiam bine programul la acel moment). După ceva timp m-am angajat la magazinul de materiale de construcţie Mosaic Center de la Ciocana, în calitate de Administrator de reţea. Neştiind nici o boabă în reţele şi administrarea uneia :). Cu puţin ajutor din partea fratelui meu şi a câtorva cunoscuţi, timp de o săptămână, două, am prins firul destul de bine. Anume în acest loc am prins gustul de a lucra şi în cel mai important, de a comunica şi a face cunoştinţă cu persoane noi, din diferite sfere de activitate, pături sociale, cu diferite idei şi concepte asupra vieţii şi societăţii. Tot aici mi-am mai adăugat un bun prieten în ”listă” :).

După un an şi jumătate la Mosaic Center, am fost angajat la reţeaua de farmacii Felicia, în aceeaşi postură. Aici am avut ocazia de a face cunoştinţă cu un management prost, cu o adevărată definiţie a noţiunii de cumătrism moldovenesc şi o afacere profitabilă (pentru proprietar şi top manageri doar, desigur). Iarăşi cunoştinţe noi şi plăcute datorită cărora am ajuns şi la noul meu post de muncă (la fel ca şi în cazul când am ajuns aici).

După, iarăşi, aproape un an şi jumătate am plecat de la acest post de lucru şi am fost angajat la compania Nippon, în calitate de Graphics Software Brand Manager. Sună bine dar deloc interesant din punct de vedere financiar şi creativ. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez aici, mi-am făcut cunoştinţe foarte bune, dar perspectiva de a avea o muncă legată strict de oficiu, faptul că din motive administrative a trebuit să fiu transferat în alt departament şi necesitatea de a fi îmbrăcat la costum, să port cravată permanent şi o altă cauză ce nu vreau s-o divulg, nu mi-a fost pe plac şi am plecat de acolo. Oricum plusuri au fost luate, ”lista” s-a mai ”îmbogăţit”, nu a fost nici aceasta în zadar.

Acum, începând din luna ianuarie a acestui an, lucrez împreună cu un prieten de-al meu de facultate în compania înfiinţată de către el, SSC. Iarăşi administrez reţele de calculatoare, deja în cadrul SSC. Pe lângă aceasta lucrez şi cu alţi prieteni la revista online de muzică Pamparam.md. Mai particip la nişte proiecte unele în desfăşurare altele în perioada de concepere. Totul merge bine şi viaţa îmi surâde.

La moment, sunt în oficiu, ascult Beirut, aş bea o bere (două, trei, patru…), e duminică seara, acuși trebuie să vină un verişor de-al meu din Cernăuţi, am 24 de ani, fumez, beau, mănânc, dorm, am mobil împrumutat, nu citesc, ascult multă muzică, îmi place să aberez, iubesc viaţa, încerc să închei această listă deşi aş putea scrie multe aici.

Numai bine şi dacă nu aveţi cai, atunci pe curând!

P.S.: Eu singur am a*uit de cât eu pot pi*di despre mine aşa că vă rog să mă iertaţi pentru timpul pe care l-aţi pierdut citind astea.